Unirea de la 1 Decembrie 1918 reprezintă
evenimentul principal al istoriei României şi, totodată, realizarea unui
deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii, unirea Transilvaniei cu
România. Ziua de 1
Decembrie a devenit după evenimentele din decembrie 1989 Ziua Naţională a
României.
Adunarea de la Alba-Iulia s-a ţinut într-o
atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegaţi oficiali, reprezentând toate
cele 130 de cercuri electorale din cele 27 de comitate româneşti, apoi
episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor culturale româneşti, ai
şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriaşi, ai
Partidului Social-Democrat Român, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii
universitare. Toate păturile sociale, toate interesele şi toate ramurile de
activitate românească erau reprezentate. Dar pe lângă delegaţii oficiali, ceea
ce dădea Adunării înfăţişarea unui mare plebiscit popular era afluenţa
poporului. Din toate unghiurile ţărilor române de peste Carpaţi, sosea poporul
cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, cu
steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a
ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au
adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei
românilor. Spectacol simbolic şi instructiv: mulţimea imensă urcă drumul spre
Cetăţuie printre şirurile de ţărani români înveşmântaţi în sumanele de pătură
albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai Viteazul. Pe porţile Cetăţuii,
despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub
poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune,
cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe care le trăiesc. În acest timp, în sala Cazinei
militare, delegaţii ţin adunarea. Pe podium, între steagurile tuturor
naţiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge la
desăvârşirea acestui act măreţ, iau loc fruntaşii vieţii politice şi
intelectuale a românilor şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să
aducă salutul ţărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului
român. Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui
entuziasm fără margini, Vasile Goldiş, cel care a redactat textul Rezoluţiei
Unirii, aduce la cunoştinţa poporului conţinutul documentului (n. r.: Vasile
Goldiş – fost deputat în Parlamentul de la Budapesta, deputat în Parlamentul
României, ministru al Culturii, fost redactor al ziarului Românul, cel care în
calitate de preşedinte al delegaţiei ardelene a adus la cunoştinţa Regelui
Ferdinand actul Unirii adoptat la Alba-Iulia).
Marea Adunare de la Alba-Iulia
proclamă dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins
între Mureş, Tisa şi Dunăre. Restul
rezoluţiei cuprinde programul de aplicaţie: autonomia provizorie a teritoriilor
până la întrunirea Constituantei, deplina libertate naţională pentru popoarele
conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat
democratic pe toate terenurile vieţii publice, reforma agrară radicală,
legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea naţională doreşte:
Congresul de pace să asigure dreptatea şi libertatea atât pentru naţiunile
mari, cât şi pentru cele mici şi să elimine războiul ca mijloc pentru
reglementare a raporturilor internaţionale. Ea salută pe fraţii
lor din Bucovina, scăpaţi din jugul monarhiei austro-ungare, pe naţiunile
eliberate – cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană -, se
închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care şi-au vărsat sângele în
acest război pentru libertatea şi unitatea naţiunii române şi exprimă
mulţumirea şi admiraţia sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate
împotriva duşmanului, au scăpat civilizaţia din ghearele barbariei. La
ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei, Unirea
Transilvaniei cu România era săvârşită…
No comments:
Post a Comment