Violenţa
în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Lucrul cel
mai important este să găsim metode
eficiente de combatere a violenţei, de orice fel ar fi ea, pentru că altfel
acest fenomen se va croniciza şi va fi greu de stăpânit în contextul societăţii
actuale.
Violenţa este o problemă care îşi face simţită
prezenţa din ce în ce mai mult în societate, iar de câţiva ani şi în şcoală.
Există un nivel de indisciplină inerent în
şcoli, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentaţi
să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament
violent. Lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violenţă
şi indisciplină pot influenţa comportamentul elevilor, aceştia putând fi
tentaţi să imite acţiunile văzute la televizor. Societatea românească trece
printr-o criză din punctul de vedere al valorilor sociale. Violenţa este din
păcate pentru mijloacele de informare în masă o afacere rentabilă, iar formele
dramatizării şi exagerării atrage publicitatea dorită, rating-ul. În mass-media
se pune accentul pe ideea că nu este nevoie să ai multă şcoală pentru a avea
succes în viaţă şi că succesul se măsoară în primul rând prin bani. Aceste modele
sunt perpetuate şi în familie, şi pe stradă, iar şcoala are puţine şanse de a
schimba mentalitatea elevilor în condiţiile în care toate celelalte surse de
informare spun contrariul. Copiii sunt în şcoală şase sau şapte ore pe zi. În
rest sunt acasă, pe stradă, se uită la televizor. Tot ce învaţă în şcoală – cum
să vorbească, cum să se poarte – este contrazis de ce văd în rest. Părinţii nu
se implică suficient. Tema „violenţa” invită din păcate şi la respingerea
vinovăţiei şi a răspunderii. Părinţii pot înfiera educaţia lipsă sau greşită
din familie. Şcoala singură nu poate să reziste tendinţei actuale. Este nevoie
de o politică hotărâtă de combatere a violenţei sociale şi de educare a
adulţilor.
Agresiunile întâlnite în şcoală sunt injuriile,
jignirile, îmbrâncelile, intimidările, vulgarităţile. Conflictele au de cele
mai multe ori o justificare minoră, însă pot culmina cu agresiuni fizice. Altă
problemă este aceea a taxelor de protecţie cerute de elevii mai mari sau de
persoane din afara şcolii. Elevii nu discută cu profesorii şi preferă să-şi
rezolve singuri conflictele ce apar între ei, fără implicarea cadrelor
didactice, dar simt nevoia unor ore în care să discute despre problema
conflictului, metode şi tehnici de negociere a conflictelor sau despre consecinţele
comportamentului violent. Este necesară prezenţa în fiecare şcoală a unui
psiholog care să consilieze elevii şi să colaboreze cu profesorii, dar se face
simţită şi necesitatea educării părinţilor, mai ales că unele conflicte au fost
escaladate tocmai prin implicarea acestora, ajungându-se la ameninţări cu
moartea şi bătăi în plină stradă. Situaţia devine problematică atunci când
aceste incidente se repetă foarte des, fie când violenţa este foarte puternică
sau se manifestă asupra profesorilor. Sunt necesare măsuri pentru întărirea
securităţii, respectiv angajarea unor firme de pază şi o mai bună colaborare cu
poliţia, instalarea unor sisteme de supraveghere video în curtea şi holurile
şcolii.
În această problematică este vorba de
răspunderea cetăţenilor, adolescenţi şi adulţi deopotrivă. O importanţă
deosebită o are întrebarea pedagogică, cum pot învăţa copiii şi adulţii să-şi
recunoască răspunderea de a avea o atitudine clară faţă de violenţă, să
exerseze forme paşnice de a stinge conflicte, să îndepărteze violenţa din
drumul lor şi să reacţioneze împotriva violenţei. Rolul prevenţiei violenţei:
întărirea personalităţii, toleranţă, promovarea creativităţii şi sprijinirea
dezvoltării individuale. Succesul şcolar poate ajuta la clădirea aprecierii personale.
Dacă un elev cunoaşte eşecul la şcoală, trebuie să-l convingem că el este
valoros pentru societate şi pentru noi. Astfel îi vom întări personalitatea.
Înţelegerea, abnegaţie şi model, o relaţie optimă profesor-elev cântăresc mai
mult decât pedeapsa. Şcoala trebuie să dea posibilitatea elevilor să înţeleagă
relaţiile sociale şi să-i pregătească să fie responsabili, să se poată descurca
într-o societate a vitezei.
Există consens în părerea că cea mai mare parte
a potenţialului de agresiune şi
violenţă care apare în şcoală este „importat”. Dar este sigur că
există şi factori şcolari care duc la violenţă, începând cu relaţia
profesor-elev şi climatul social până la metodele de predare, evaluare, eşec,
izolare. Atitudinea violentă a unor elevi are cauze atât externe cât şi
interne. Cauzele externe ocupă un loc uriaş de mare: climatul educativ
restrictiv din familie, alăturarea la grupuri agresive şi consumul regulat de
filme cu violenţă. Elevii care trăiesc în astfel de mediu se comportă agresiv
la şcoală.
Se mai poate preveni violenţa şi prin întărirea
curajului civil. În şcoală şi în afara şcolii este vorba de două obiective:
clarificarea noţiunii de curaj civil şi antrenarea, exersarea acestui curaj. Orice situaţie conflictuală
este determinată de factori concreţi şi de situaţie. Ea este, în ciuda unui
model de bază asemănător, unică în felul ei. Curajul civil se bazează pe
hotărârile personale şi nu pot fi prescrise. Curajul nu poate fi despărţit, de
exemplu, de dreptate. Asta trebuie să înţeleagă copiii prin curaj civil: să
intervină pentru cineva, chiar dacă ar fi mai simplu să treacă cu vederea şi să
plece; să fie pregătiţi să ia în considerare şi eventuale dezavantaje legate de
intervenţie; să nu se lase intimidaţi; să ajute la nevoie; să-şi exprime
părerea, chiar dacă aproape toţi din grup au alte opinii; să ceară ajutor, să
dea anunţuri, să descrie făptaşul. Lecţie foarte importantă pentru curajul
civil este exersarea. Jocul de rol, prin care devenim conştienţi de temerile şi
limitele noastre de acţiune. Deseori subapreciem diversitatea posibilităţilor
noastre de acţiune. În jocurile de rol şi exersările concrete cu situaţii de
violenţă directă putem descoperi noi răspunsuri creative la situaţii de
conflict. Antrenamentul atitudinii ne oferă şansa să încercăm, să exersăm şi să
reflectăm la atitudini neprobate. Curajul civil al copiilor este cerut des în
situaţii de toate zilele. Astfel de situaţii ar putea fi: unui elev i se cer
bani pentru a fi protejat împotriva altor agresori, sau o gaşcă pretinde un
furt din magazin ca ritual de intrare. Astfel de situaţii trebuie explicate
detaliat. Se va cere elevilor să spună cum s-ar comporta ei în astfel de
situaţii. Se vor proba mai multe modalităţi de acţiune şi se vor observa
reacţiile de fiecare dată. O astfel de scenă se discută mai întâi şi se
interpretează de mai multe ori de către elevi, dezbătându-se de fiecare dată.
Astfel se vor analiza dificultăţile şi obstacolele precum şi reacţiile lipsă
sau potrivite situaţiei. Rolul profesorului este acela de sfătuitor.
Un proces de învăţământ eficient presupune
prezenţa unui angajament al educatorilor pentru apărarea demnităţii umane şi a
democraţiei. Cerinţe pentru profesori: capacitatea de a gândi în variante, iar
în polemici să fie apărătorii alternativelor, chiar dacă nu sunt ale lor
proprii; capacitatea de a planifica procese de învăţare şi de a le conduce fără
a fi autoritar; (acest lucru implică respectul pentru opiniile elevului)
fidelitatea pentru legile de bază fără a fi înclinat spre dogmatism şi
îndoctrinare.
Sportul are un rol deosebit de mare
în prevenirea violenţei şi a intoleranţei. El poate canaliza şi îndepărta
agresivitatea din perspectivă fiziologică şi psihologică, poate promova
integrarea socială, îndeosebi prin jocurile de echipă. Sportul promovează
recunoaşterea regulilor, respectarea adversarului.
Şi religia
joacă un rol important în acest sens. Renunţarea la dimensiunile religioase nu
ar fi un procedeu favorabil, nici pentru membrii aceleiaşi confesiuni, dar nici
pentru înţelegerea interculturală, atât de importantă. În centrul învăţării
despre rezistenţa fără violenţă trebuie să se afle iubirea. A plăti ura cu
aceeaşi monedă nu înseamnă decât să contribui la creşterea urii. Fiecare
trebuie să aibă suficientă morală şi înţelegere pentru a distruge lanţul urii.
Aceste poziţii sunt alternative la violenţă şi ură. Comparaţiile dintre religii
pot încuraja înţelegerea şi toleranţa.
Acţiunea, intervenţia curajoasă pentru
demnitatea umană şi pentru o convieţuire paşnică, tolerantă presupune găsirea
unui punct de vedere, a unei hotărâri personale. Acest lucru se poate întâmpla
cu ajutorul mijloacelor argumentative ale învăţării. Prelucrarea, câştigarea
unei poziţii poate fi încurajată şi de reprezentarea artistică prin care îşi
poate găsi exprimarea. În procesul de prelucrare grafică se face schimb de idei
cu elevii şi astfel educatorul participă cu sfaturi. Arta se dovedeşte astfel
în tematica violenţei o formă potrivită de exprimare pentru că ea face loc nu
numai argumentelor, ci şi a sentimentelor de apropiere de semeni.
În procesul de instruire accentul cade pe rolul
răspunderii personale. Nu trebuie promovată atitudinea de a tolera violenţa (în
cazul bătăilor din curtea şcolii, sau în clasă), ci de a lua atitudine, după
posibilităţi, împotriva violenţei.
No comments:
Post a Comment