Doina de O. Goga (demonstratie -gen liric-, plan de idei)

Introducere: - Sentimentele de admiratie – mod direct – fata de doina (creatie specifica poporului roman)

Cuprins:

- Frumusetea doinei evidentiata prin imagini artistice si figuri de stil:

o       personificare: “o doina plange sus pe culme”

o       epitet: “unde limpezi” à expresivitatea doinei, stie sa aline durerea si tristetea poporului

o       inspirata din natura, marturie fiind imaginea vizuala “pacea codrilor de brad”

o       epitetul in inversiune “cantare, mestera cantare” à imagine auditiva (exprima armonia)

o       doina va dainui mereu pe aceste meleaguri – idee sustinuta de ... (versuri)

- Eul liric e prezent in poezie prin forme pronominale si verbele de persoana a II-a ( ‘‘te stingi’’, ‘‘ta’’, ‘‘te-ascult’’), deci putem vorbi de un discurs liric, prin care se exprima sentimentele de admiratie si dragoste fata de doina

- Principalul mod de expunere este monologul imbinat cu descrierea (exemple:...)

- Muzicalitatea versurilor e data de rima incrucisata, masura de 8-9 silabe si ritm trohaic

Incheiere: - Din toate cele prezentate, putem afirma ca poezia “Doina” de O. Goga apartine genului liric.

Medii

Dacă a și b sunt numere reale pozitive media pătratică a acestora este  = 

• Generalizare : pentru n numere reale pozitive , , ...,  formula mediei pătratice este  = 

Verb Tenses

History of Romanian Transport

In 1848, omnibuses appeared in Bucharest. Omnibuses are vehicles that could take all classes of people without making any discrimination. These omnibuses had a size almost similar with the carriages who were racing through the city, generally with 14 seats and being pulled by three horses.

In Romania, the first railroad appeared in Transylvania in the nineteenth century, when it was under Austro-Hungarian domination. The first animal-drawn railway factories were built in 1846 in Resita. This one was followed by the railway Oraviţa-Baziaş, put into operation in 1854.

Traducere:

In anul 1848 au aparut si in Bucuresti omnibusele. Omnibusele sunt mijloace de transport cu care puteau circula toate categoriile de oameni fara a se face vrio discriminare. Aceste omibuse aveau o marime aproape asemanatoare cu cea a carutelor care faceau curse prin oras, avand in general 14 locuri si fiind trase de trei cai. 
Pe teritoriul actual al României, primele căi ferate au apărut în Transilvania în secolul al XIX-lea, pe când aceasta se afla sub dominatia Austro-Ungariei. Prima cale ferată uzinală cu tracțiune animală a fost construită la Uzinele Reșița în 1846. Aceasta a fost urmată decalea ferată Oravița-Baziaș, dată în funcțiune in 1854.

Stiati ca...? - Sistemul Nervos

o       Impulsurile electrice ale nervilor circulă cu 274 km/h. Puşi cap la cap, nervii ar însuma o distanţă de 72 de km.

o       Creierul are 100 de miliarde de celule nervoase.

o       Femeile clipesc aproape de două ori mai mult decât bărbaţii.

o       Poziţia corpului iţi poate afecta memoria .

o       Creierul continua sa trimită impulsuri electrice pana la 37 de ore după moarte

o       Creierul nu mai creste după vârsta de 15 ani

o       Clipim, in medie, o data la fiecare patru secunde, de circa 15 ori pe minut. Acest numar poate creste insa cand suntem nelinistiti, obositi sau ne temem de ceva.

o       Bebelusii clipesc mult mai rar decat adultii, de obicei doar de doua ori sau chiar mai rar pe parcursul unui minut. Totodata, un studiu a aratat ca, pe masura ce cresc, copiii clipesc mai des, dar abia in jurul varstei de 14-15 ani ating "maturitatea" in ce priveste clipitul.

o       Feniletilamina produce o usoara stare de visare, si este produsa de catre creier în momentul care doi oameni sunt îndragostiti. Interesant de remarcat faptul ca aceeasi substanta se regaseste si în ciocolata.

o       A gândi este cel mai bun mod de a stimula creierul nostru, lipsa lui provoacă micşorarea mărimii creierului şi implicit a capacităţii lui.

o       Spre deosbire de alte specii, oamenii se simt atat de prost cand sunt respinsi, incat renegarea sociala este activata in sistemul nervos central, caracteristica confirmata de ceva vreme de studiile stiintifice. In plus, nivelurile de cortizol, un hormon asociat stresului, fluctueaza atunci cand oamenii cred ca sunt respinsi de semenii lor. Un studiu recent arata ca aceste efecte fiziologice merg mai departe: respingerea opreste efectiv activitatea inimii.

o       Un sfert din creier este folosit pentru a controla ochii. Vedem cu creierul "la propriu", ochii avand doar functia fundamentala de camera de luat vederi.

o       Majoritatea oamenilor de stiinta cred ca "memoria fotografica" este un mit. Oamenii isteti isi antreneaza creierul pentru a memora cat mai bine.

o       Craniul are multe gauri minuscule la baza sa, care permit nervilor cranieni sa se desfasoare spre destinatiile lor.

o       Cat de destept este piciorul tau drept?
1. In timp ce stai la birou in fata calculatorului, ridica piciorul drept de pe podea si fa cu el cercuri in sensul acelor de ceasornic.
2. Acum, in timp ce faci asta, deseneaza cifra "6" in aer cu mana dreapta. Piciorul isi va schimba sensul de rotatie.

o       Creierul este cel mai mare consumator de oxigen al corpului. Inhalarea aerului contaminat diminuează oxigenarea lui generând scăderea eficienţei creierului.

Piramida Alimentelor

Piramida alimentară reprezintă o exprimare grafică a recomandărilor

nutriţionale, a cantităţilor şi a tipurilor de alimente ce trebuie să fie consumate

zilnic pentru a menţine starea de sănătate şi pentru a reduce riscul de dezvoltare a

diverselor boli legate de alimentaţie. Indicaţiile sunt exprimate în porţii de

alimente, al căror consum zilnic va furniza toţi nutrienţii esenţiali.

În linii generale, piramida alimentară cuprinde următoarele grupe:

1. Pâine, cereale, orez şi paste (6-11 porţii pe zi);

2. Legume şi vegetale (3-5 porţii pe zi);

3. Fructe (2-4 porţii pe zi);

4. Lapte şi derivate (2-3 porţii pe zi);

5. Carne, peşte, ouă (2-3 porţii pe zi).

Fiecare grupă de alimente este etalată vizual pentru a uşura sfatul nutriţional

practic. De asemenea, este reprezentat numărul de porţii ce trebuie consumate

zilnic. Variaţia dintre minim şi maxim în ceea ce priveşte numărul de porţii depinde

de nevoile energetice şi de preferinţele alimentare personale. Fiecare

persoană trebuie să consume cel puţin numărul minim de porţii pentru fiecare

grupă de alimente. Astfel, consumând alimente din toate „etajele” piramidei se

realizează un aport adecvat de macro- şi micronutrienţi.

Piramida alimentară subliniază în acelaşi timp echilibrul, varietatea şi

moderaţia cu care este necesar ca unele alimente să fie consumate, punând accent

pe consumul cerealelor, legumelor şi fructelor. Sunt reprezentate grafic alimentele

ce furnizează macronutrienţii (glucide, proteine, lipide) şi micronutrienţii

(vitamine, minerale) necesari pentru a menţine starea de sănătate a populaţiei.

Cerealele, legumele şi fructele sunt cel mai bine reprezentate în piramida

alimentară, ca fundament al alimentaţiei echilibrate, numindu-le „bază” pentru o

nutriţie adecvată şi pentru sănătate, notabil fiind faptul că acestea pot reduce

riscul de apariţie a bolilor cronice.

Aceste alimente stau la baza dietelor sănătoase, deoarece au un conţinut

scăzut în grăsimi saturate, colesterol, zahăr şi sodiu (dăunătoare în cantităţi

excesive). Ele trebuie acompaniate de alimente bogate în proteine (lapte, brânză,

peşte, carne şi produse din carne cu un conţinut scăzut în grăsimi), reprezentate

grafic în al treilea nivel al piramidei, punându-se accent în ultima perioadă pe

consumul cărnurilor albe în defavoarea celor roşii (care tind să urce în partea

superioară a piramidei).

Vârful piramidei, având cel mai mic volum, este reprezentat de grăsimi şi

de produse zaharoase. Această porţiune nu are ataşate recomandări în ceea ce

priveşte numărul de porţii, ci doar menţiunea de a fi consumate rar şi în cantităţi

mici.

Se recomandă reducerea cantitaţii de sare, iar alcoolul, dacă este consumat,

trebuie să se rezume la cantităţi mici.

Implementarea în practică a raporturilor ce stau la baza alcătuirii piramidei

alimentare are capacitatea de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a reduce

riscul unor boli cronice cum sunt boala coronariană, accidentul vascular cerebral,

diabetul zaharat şi unele forme de cancer.

Există diferenţe în ceea ce priveşte alegerea diverselor alimente, aceasta

variind în funcţie de cultură, obiceiuri familiale, religie, costul şi disponibilitatea

alimentelor, alergii şi intoleranţe alimentare.

Piramida oferă posibilitatea alegerii alimentelor din fiecare grupă reprezentată,

putându-se crea combinaţii în funcţie de preferinţele individuale.

Totuşi, în cazul în care una din categoriile de alimente nu poate fi consumată

(de exemplu, când nu se pot consuma lapte şi derivatele sale în cazul intoleranţei

la lactoză sau din diverse alte motive), este necesar ca nutrienţii furnizaţi de

respectiva grupă să fie aduşi din alte produse (de exemplu calciu furnizat de cereale

îmbogăţite cu calciu, sucuri de fructe îmbogăţite cu calciu, lapte şi derivate

delactozate).

Carnea şi peştele reprezintă surse majore de fier, zinc şi vitamine din grupul

B în majoritatea dietelor. Dacă sunt evitate alimentele de origine animală sau

în cazul în care cantităţile consumate nu sunt cele adecvate, acestea trebuie furnizate de alte alimente (de exemplu, cerealele îmbogăţite cu fier, spanacul, fasolea uscată, lintea, mazărea sunt importante surse de fier).

Alături de recomandările dietetice, activitatea fizică efectuată zilnic aduce

un real beneficiu. Este demonstrat faptul că activitatea fizică regulată scade riscul

anumitor boli cronice cum ar fi hipertensiunea arterială, accidentul vascular cerebral,

cardiopatia ischemică, diabetul zaharat tip 2, cancerul de colon şi osteoporoza.

Astfel, pentru a reduce riscul de apariţie a acestor boli cronice este

recomandat ca adulţii să facă cel puţin 30 de minute de activitate fizică moderată,

preferabil în fiecare zi a săptămânii.

Activitatea fizică regulată reprezintă şi o modalitate de a obţine şi de a

menţine totodată o greutate corporală normală, atât în rândul adulţilor, cât şi la

copii şi adolescenţi.

Fiziologia Inimii

Violența în școală - Modalități de prevenire

Violenţa în şcoală este o realitate pe care n-o putem nega şi nici neglija. Lucrul cel mai  important este să găsim metode eficiente de combatere a violenţei, de orice fel ar fi ea, pentru că altfel acest fenomen se va croniciza şi va fi greu de stăpânit în contextul societăţii actuale.

Violenţa este o problemă care îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult în societate, iar de câţiva ani şi în şcoală.

Există un nivel de indisciplină inerent în şcoli, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentaţi să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent. Lipsa modelelor sociale, mediatizarea excesivă a cazurilor de violenţă şi indisciplină pot influenţa comportamentul elevilor, aceştia putând fi tentaţi să imite acţiunile văzute la televizor. Societatea românească trece printr-o criză din punctul de vedere al valorilor sociale. Violenţa este din păcate pentru mijloacele de informare în masă o afacere rentabilă, iar formele dramatizării şi exagerării atrage publicitatea dorită, rating-ul. În mass-media se pune accentul pe ideea că nu este nevoie să ai multă şcoală pentru a avea succes în viaţă şi că succesul se măsoară în primul rând prin bani. Aceste modele sunt perpetuate şi în familie, şi pe stradă, iar şcoala are puţine şanse de a schimba mentalitatea elevilor în condiţiile în care toate celelalte surse de informare spun contrariul. Copiii sunt în şcoală şase sau şapte ore pe zi. În rest sunt acasă, pe stradă, se uită la televizor. Tot ce învaţă în şcoală – cum să vorbească, cum să se poarte – este contrazis de ce văd în rest. Părinţii nu se implică suficient. Tema „violenţa” invită din păcate şi la respingerea vinovăţiei şi a răspunderii. Părinţii pot înfiera educaţia lipsă sau greşită din familie. Şcoala singură nu poate să reziste tendinţei actuale. Este nevoie de o politică hotărâtă de combatere a violenţei sociale şi de educare a adulţilor.

Agresiunile întâlnite în şcoală sunt injuriile, jignirile, îmbrâncelile, intimidările, vulgarităţile. Conflictele au de cele mai multe ori o justificare minoră, însă pot culmina cu agresiuni fizice. Altă problemă este aceea a taxelor de protecţie cerute de elevii mai mari sau de persoane din afara şcolii. Elevii nu discută cu profesorii şi preferă să-şi rezolve singuri conflictele ce apar între ei, fără implicarea cadrelor didactice, dar simt nevoia unor ore în care să discute despre problema conflictului, metode şi tehnici de negociere a conflictelor sau despre consecinţele comportamentului violent. Este necesară prezenţa în fiecare şcoală a unui psiholog care să consilieze elevii şi să colaboreze cu profesorii, dar se face simţită şi necesitatea educării părinţilor, mai ales că unele conflicte au fost escaladate tocmai prin implicarea acestora, ajungându-se la ameninţări cu moartea şi bătăi în plină stradă. Situaţia devine problematică atunci când aceste incidente se repetă foarte des, fie când violenţa este foarte puternică sau se manifestă asupra profesorilor. Sunt necesare măsuri pentru întărirea securităţii, respectiv angajarea unor firme de pază şi o mai bună colaborare cu poliţia, instalarea unor sisteme de supraveghere video în curtea şi holurile şcolii.

În această problematică este vorba de răspunderea cetăţenilor, adolescenţi şi adulţi deopotrivă. O importanţă deosebită o are întrebarea pedagogică, cum pot învăţa copiii şi adulţii să-şi recunoască răspunderea de a avea o atitudine clară faţă de violenţă, să exerseze forme paşnice de a stinge conflicte, să îndepărteze violenţa din drumul lor şi să reacţioneze împotriva violenţei. Rolul prevenţiei violenţei: întărirea personalităţii, toleranţă, promovarea creativităţii şi sprijinirea dezvoltării individuale. Succesul şcolar poate ajuta la clădirea aprecierii personale. Dacă un elev cunoaşte eşecul la şcoală, trebuie să-l convingem că el este valoros pentru societate şi pentru noi. Astfel îi vom întări personalitatea. Înţelegerea, abnegaţie şi model, o relaţie optimă profesor-elev cântăresc mai mult decât pedeapsa. Şcoala trebuie să dea posibilitatea elevilor să înţeleagă relaţiile sociale şi să-i pregătească să fie responsabili, să se poată descurca într-o societate a vitezei.

Există consens în părerea că cea mai mare parte a potenţialului de agresiune şi violenţă care apare în şcoală este „importat”. Dar este sigur că există şi factori şcolari care duc la violenţă, începând cu relaţia profesor-elev şi climatul social până la metodele de predare, evaluare, eşec, izolare. Atitudinea violentă a unor elevi are cauze atât externe cât şi interne. Cauzele externe ocupă un loc uriaş de mare: climatul educativ restrictiv din familie, alăturarea la grupuri agresive şi consumul regulat de filme cu violenţă. Elevii care trăiesc în astfel de mediu se comportă agresiv la şcoală.

Se mai poate preveni violenţa şi prin întărirea curajului civil. În şcoală şi în afara şcolii este vorba de două obiective: clarificarea noţiunii de curaj civil şi antrenarea, exersarea  acestui curaj. Orice situaţie conflictuală este determinată de factori concreţi şi de situaţie. Ea este, în ciuda unui model de bază asemănător, unică în felul ei. Curajul civil se bazează pe hotărârile personale şi nu pot fi prescrise. Curajul nu poate fi despărţit, de exemplu, de dreptate. Asta trebuie să înţeleagă copiii prin curaj civil: să intervină pentru cineva, chiar dacă ar fi mai simplu să treacă cu vederea şi să plece; să fie pregătiţi să ia în considerare şi eventuale dezavantaje legate de intervenţie; să nu se lase intimidaţi; să ajute la nevoie; să-şi exprime părerea, chiar dacă aproape toţi din grup au alte opinii; să ceară ajutor, să dea anunţuri, să descrie făptaşul. Lecţie foarte importantă pentru curajul civil este exersarea. Jocul de rol, prin care devenim conştienţi de temerile şi limitele noastre de acţiune. Deseori subapreciem diversitatea posibilităţilor noastre de acţiune. În jocurile de rol şi exersările concrete cu situaţii de violenţă directă putem descoperi noi răspunsuri creative la situaţii de conflict. Antrenamentul atitudinii ne oferă şansa să încercăm, să exersăm şi să reflectăm la atitudini neprobate. Curajul civil al copiilor este cerut des în situaţii de toate zilele. Astfel de situaţii ar putea fi: unui elev i se cer bani pentru a fi protejat împotriva altor agresori, sau o gaşcă pretinde un furt din magazin ca ritual de intrare. Astfel de situaţii trebuie explicate detaliat. Se va cere elevilor să spună cum s-ar comporta ei în astfel de situaţii. Se vor proba mai multe modalităţi de acţiune şi se vor observa reacţiile de fiecare dată. O astfel de scenă se discută mai întâi şi se interpretează de mai multe ori de către elevi, dezbătându-se de fiecare dată. Astfel se vor analiza dificultăţile şi obstacolele precum şi reacţiile lipsă sau potrivite situaţiei. Rolul profesorului este acela de sfătuitor.

Un proces de învăţământ eficient presupune prezenţa unui angajament al educatorilor pentru apărarea demnităţii umane şi a democraţiei. Cerinţe pentru profesori: capacitatea de a gândi în variante, iar în polemici să fie apărătorii alternativelor, chiar dacă nu sunt ale lor proprii; capacitatea de a planifica procese de învăţare şi de a le conduce fără a fi autoritar; (acest lucru implică respectul pentru opiniile elevului) fidelitatea pentru legile de bază fără a fi înclinat spre dogmatism şi îndoctrinare.

Sportul are un rol deosebit de mare în prevenirea violenţei şi a intoleranţei. El poate canaliza şi îndepărta agresivitatea din perspectivă fiziologică şi psihologică, poate promova integrarea socială, îndeosebi prin jocurile de echipă. Sportul promovează recunoaşterea regulilor, respectarea adversarului.

           Şi religia joacă un rol important în acest sens. Renunţarea la dimensiunile religioase nu ar fi un procedeu favorabil, nici pentru membrii aceleiaşi confesiuni, dar nici pentru înţelegerea interculturală, atât de importantă. În centrul învăţării despre rezistenţa fără violenţă trebuie să se afle iubirea. A plăti ura cu aceeaşi monedă nu înseamnă decât să contribui la creşterea urii. Fiecare trebuie să aibă suficientă morală şi înţelegere pentru a distruge lanţul urii. Aceste poziţii sunt alternative la violenţă şi ură. Comparaţiile dintre religii pot încuraja înţelegerea şi toleranţa.

Acţiunea, intervenţia curajoasă pentru demnitatea umană şi pentru o convieţuire paşnică, tolerantă presupune găsirea unui punct de vedere, a unei hotărâri personale. Acest lucru se poate întâmpla cu ajutorul mijloacelor argumentative ale învăţării. Prelucrarea, câştigarea unei poziţii poate fi încurajată şi de reprezentarea artistică prin care îşi poate găsi exprimarea. În procesul de prelucrare grafică se face schimb de idei cu elevii şi astfel educatorul participă cu sfaturi. Arta se dovedeşte astfel în tematica violenţei o formă potrivită de exprimare pentru că ea face loc nu numai argumentelor, ci şi a sentimentelor de apropiere de semeni.

În procesul de instruire accentul cade pe rolul răspunderii personale. Nu trebuie promovată atitudinea de a tolera violenţa (în cazul bătăilor din curtea şcolii, sau în clasă), ci de a lua atitudine, după posibilităţi, împotriva violenţei.

Macheta Vulcan

Mica Antantă

Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia pentru a se apăra de revizionismul maghiar și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.
Franța a sprijinit această alianță, semnând tratate cu fiecare țară în parte. Mica Antantă a început să se dezintegreze în 1936, desființându-se complet în 1938. Franța a văzut în Mica Antantă potențialul refacerii unui război pe două fronturi împotriva Germaniei, în interesul securității franceze.

Mica Antantă a dispărut în urma acordului de la Munchen din 1938, unde Franța a abandonat garantarea granițelor statului cehoslovac.

Înțelegerea Balcanică

Înțelegerea Balcanică a fost o alianță formată la 9 februarie 1934 de către Iugoslavia, România, Grecia și Turcia (fostul Bloc Balcanic) cu un caracter defensiv, în cazul izbucnirii unui război, țările aliate își puteau apăra granițele. Era prin urmare în armonie cu Mica Înțelegere (formată din Iugoslavia, România, și Cehoslovacia ce avea același caracter defensiv. Ideea principală a acestor înțelegeri a fost de a creea o alianță a Balcanilor, țările din acest spațiu fiind o zonă tampon între Rusia si Vest. Ele doreau să își poata apară granițele împotriva oricărui inamic. Singura țară ce nu a participat la aceste alianțe a fost Bulgaria, care deși nu era o putere, cu o armata mică, avea mari pretenții teritoriale. Evenimentele din cadrul celui de-al doilea război mondial au dus la dezintegrarea Înțelegerii Balcanice.

25 Octombrie, Ziua Armatei Romane

 Moment simbolic in istoria poporului roman, inscris in calendarul sarbatorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua armatei romane

Moment simbolic in istoria poporului roman, inscris in calendarul sarbatorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua armatei romane, o zi de glorie si de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, ostirea noastra si-a ingemanat faptele de arme cu soarta neamului romanesc, indeplinindu-si misiunea nobila de a apara unitatea nationala si integritatea teritoriala a statului roman. 

La 25 octombrie 1944, glorioasa armata romana elibera ultima localitate romaneasca de sub ocupatie straina: orasul Carei. Prin lupte grele si sangeroase si fapte de eroism, armata romana a reintregit Transilvania strabuna, leaganul natiunii si civilizatiei romanesti, din al carui trup fusese rapita partea de nord-vest prin odiosul dictat de la Viena. Actiunile militare purtate de armata romana in batalia pentru Ardeal alcatuiesc un drum glorios, soldat pe pamantul transilvan cu numeroase jertfe. Mii de militari din cadrul Armatei a IV-a, comandata de bravul general Dascalescu, si trupele armatei I ale neinfricatului general Atanasiu au cazut vitejeste in luptele sangeroase de la Sfantu Gheorghe, Targu Mures, Oarba de Mures, Paulis, Turda, Cluj-Napoca, Oradea, Satu Mare si Carei, in total peste 50.000 de oameni (morti si raniti). Odata cu incheierea actiunii de eliberare a teritoriului patriei, dupa 25 octombrie 1944 armata romana a participat, alaturi de armata sovietica, in lupta pentru eliberarea Ungariei. Ea a desfasurat actiuni militare pe Tisa mijlocie, pentru eliberarea oraselor Debretin si Nyiregyhaza si a participat la marea operatiunee pentru eliberarea Budapestei, unde si-a adus o contributie importanta la ruperea centurilor fortificate ale orasului si la nimicirea marilor centre de rezistenta. A avut, de asemenea, un mare rol in eliberarea orasului Miskolc si in cucerirea muntilor Hegyalya, Bukk si Matra. Pe frontul din Ungaria, brava armata romana a angajat peste 210.000 militari, eliberand 14 orase mari si 1.224 de comune. In cursul acestor lupte, din randul ostasilor nostri au cazut la datorie 42.000 de oameni (morti, raniti, disparuti si prizonieri). In Cehoslovacia, armata romana, actionand in continuare alaturi de armata sovietica, a desfasurat actiuni in perioada 18 decembrie 1944 - 12 mai 1945. La operatiune, pe frontul Cehoslovaciei au participat 248.450 militari romani, din randurile carora au cazut 67.495 de eroi. De asemenea, aproximativ 2.000 de militari romani din Regimentul 2 Care de lupta si-au adus contributia la eliberarea partii de nord-est a Austriei. Ei au infruntat inamicul in lupte grele la Mistelbach, Zisterdorf si Poysdorf. Cu un efectiv total de peste 538.536 de luptatori, din care au pierit peste 169.822 de eroi, armata romana, care a parcurs peste 1.700 de km de la Marea Neagra pana in cadrilaterul Boemiei, a eliberat peste 200.000 km patrati de sub ocupatie straina (Romania, Ungaria, Cehoslovacia si Austria), a traversat prin lupte grele circa 20 de masivi muntosi, a fortat 12 cursuri mari de apa si a eliberat peste 3821 localitati, dintre care 53 de mari orase. Ostasii romani au provocat inamicului pierderi echivaland cu 15 divizii. Pe frontul de vest, efortul economic al Romaniei a atins fabuloasa suma de 1.120.000.000 dolari, ceea ce insemna de patru ori bugetul Romaniei pe exercitiul financiar 1937-1938. Zilnic, contributia Romaniei in razboiul antihitlerist a fost de aproape 5 milioane de dolari. La 9 mai 1945, cand razboiul a luat sfarsit cu victoria Natiunilor Unite - armata romana se gasea in apropiere de Praga si in estul Austriei, prezentandu-se cu un bilant bogat de lupta, si s-a intors in tara cu steagurile de lupta acoperite de glorie nemuritoare, trecand pe sub Arcul de Triumf ca o armata biruitoare, care si-a facut datoria fata de patrie si poporul sau, precum si fata alte popoare.
La aceasta mareata sarbatoare, cu ocazia Zilei armatei romane, se cuvine ca tuturor eroilor neamului si veteranilor de razboi, care au infruntat gloantele si vitregia razboiului, celor care si-au dat viata pentru libertatea, unitatea si integritatea Romaniei, sa le aducem un calduros si pios omagiu si sa le transmitem de peste timp ganduri de recunostinta vesnica din partea generatiilor de azi, a noastra, a tuturor

Tunul Big Bertha

Primul Razboi Mondial început în anul 1914 a produs modificări atât în percepţia oamenilor despre războaie dar şi în anumite domenii,cum ar fi cel militar. Ţările participante au avut nevoie de strategii şi arme mult mai performante pentru a învinge. Iată o listă a 5 dintre cele mai celebre arme din Primul Război Mondial:

5. Mitraliera

 A apărut pe la mijlocul secolului al XIX lea, era de dimensiuni foarte mari şi erau greu de manevrat. În Primul Război Mondial  s-a folosit o variantă îmbunătăţită a mitralierei, numită mitraliera Maxim care era manevrată de mai puţini oameni şi era mult mai uşoară. Alături de mitraliera Maxim  britanicii au folosit şi mitraliera Vickers.

4. Tancul

Condiţiile de luptă de pe fronturile Primului Război Mondial i-au făcut pe britanicii să creeze un vehicul autopropulsat  care să nu fie afectat de mitralieră şi care să poată să traverseze tranşeele şi barajele de sârmă ghimpată. Primul exemplar a fost poreclit “Little Willie” şi a fost utilizat prima oară de armata britanică pe 6 septembrie 1915.  Primul tanc de luptă a fost folosit în Bătălia de pe Somme din 15 septembrie 1916, condus de Căpitanul H.W. Mortimore

3. Zeppelinul german

  Folosit întâi pentru survolarea Mării Nordului şi zonei Baltice , zeppelinul a ajuns  din 1915 o armă de război importantă pentru germani. Zeppelinul era destul de rapid şi avea multiple avantaje:putea transporta mai multe mitraliere, avea un încărcător de muniţie foarte mare  şi o rezistenţă  şi mai mare. În 1915, doua zeppeline  L.3 şi L.4 au lansat 24 de kg de explozibil  asupra unor oraşe din Anglia.

2.  Bombardierul Handley Page

  Handley Page a produs o serie de bombardiere pentru Marina Regală  pentru a bombarda  zeppelinele germane  şi  pentru a răzbuna atacarea Londrei. Bombardierele folosite au fost  0/100 din 1915, 0/400 din 1918.

1. Tunul Big Bertha

 Realizat de compania Krupp din Germania, a reuşit să distrugă forturile belgiene de la Liege, Narmur şi Antwerp. Avea cel mai mare  şi mai precis calibru, 420 mm şi o rază de acţiune de 15 km. Datorită faptului că era enorm, era adus pe piese  şi asamblat la locul faptei  de o echipă de aproximativ 1000 de oameni.

Giuseppe Garibaldi

Giuseppe Garibaldi (n. 4 iulie 1807 – d. 2 iunie 1882) a fost una dintre cele mai marcante personalități ale Revoluției Italiene.
S-a născut pe data de 4 iulie 1807 la Nisa (în italiană Nizza). Deși părinții săi doreau ca fiul lor să devină medic sau preot, Garibaldi a ales drept drum în viață marea și călătoriile. Astfel, în timpul unei călătorii, acesta „face cunoștință” cu grupul secret Giovine Italia („Tânǎra Italie”), înființat în 1831 de Giuseppe Mazzini. Garibaldi se înscrie sub numele de Borel.
În tinerețe a fost angajat ca marinar pe vase comerciale care străbăteau Mediterana. În 1833 a devenit membru al organizației secrete „Tânǎra Italie”, condusă de Giuseppe Mazzini. Această organizație milita pentru eliberarea Italiei de sub dominația străină și unificarea acesteia. Dupa un an, a fost implicat în acțiunea de capturare a unui vas de război, fiind prins de poliție și condamnat la moarte. A reușit să evadeze și să fugă în America de Sud unde și-a petrecut următorii 12 ani. Aici a participat la revoltele organizate în Brazilia și apoi în Uruguay, remarcându-se printr-un neobișnuit talent militar.
A revenit în 1848 în Italia, pentru a participa la mișcarea revoluționară care se desfășura în țara sa ca și în multe alte state europene. În fruntea unei armate de 30 000 de voluntari s-a pus în slujba regelui Sardiniei pentru a lupta împotriva stăpânirii austriece în Lombardia. În 1849 a participat, alături de Giuseppe Mazzini, la apărarea Romei, proclamată Republică de către revoluționari. A putut să respingă timp de o luna asaltul armatei franceze asupra Romei. Superioritatea numerică a francezilor a determinat în cele din urmă retragerea lui Garibaldi, împreună cu 5 000 de susținători fideli. Cei mai mulți dintre aceștia vor pieri în lunile următoare în urma acțiunilor de „curățare“ întreprinse de armata austriacă în teritoriul italian pe care îl controla. Garibaldi a izbutit să fugă din nou din Italia, de această dată refugiindu-se în Statele Unite, țară în care a rămas până în 1854.
Întors în Italia, s-a stabilit în insula Caprera (aflată în nord-estul Sardiniei). Principalul său obiectiv a devenit lupta pentru unificarea Italiei în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, conducătorul Sardiniei și Piemontului, și al primului sǎu ministru, Camillo Cavour. A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi. În 1860, în fruntea a 1 000 de oameni a întreprins o expediție în Sicilia (devenită celebră sub denumirea „Expediția celor 1 000 de cămăși roșii“) reușind să înlature monarhia locală și sǎ instituie un guvern provizoriu.
A cucerit Sicilia și Neapole, care s-au unit astfel cu regatul Sardiniei și Piemontului (1861) după care s-a retras în insula Caprera. În 1861, întreaga Italie, cu excepția Romei (aflată sub autoritatea Papei) și a Veneției (rămasă sub control austriac), a fost unificată. În 1862, Garibaldi a intrat în conflict cu Victor-Emmanuel al II-lea. În ciuda opoziției regelui, care încerca să evite un conflict cu Franța ale cărei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care intenționa să ocupe Roma pentru a o transforma în capitala Italiei. A fost înfrânt de trupele regale la Aspromonte (29 august 1862), capturat, dar eliberat puțin timp mai târziu.
În timpul războiului din 1866, în care Italia, aliată cu Prusia, a luptat împotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reușit să înfrunte cu succes în Tirol armata austriacă. La sfârșitul războiului, Veneția a devenit parte integrantă a Italiei unificate. După o nouă încercare nereușită de a cuceri Roma (1867), Garibaldi s-a retras în insula sa.
O dată cu anexarea Romei la Italia, în 1870, Garibaldi a devenit membru al Parlamentului italian.
Giuseppe Garibaldi este considerat una dintre figurile fundamentale ale Risorgimentului italian și este, poate, personajul istoric cel mai faimos și popular în Italia. Este cunoscut și cu numele de „erou al celor două lumi” pentru acțiunile militare îndeplinite atât în America de Sud, cât și în Europa în numele independenței și al libertății popoarelor.
Chiar dacă a fost ales din nou în parlamentul italian, Garibaldi a petrecut o mare parte din ultimii săi ani în insula Caprera. El a murit la 2 iunie 1882 și este înmormântat la ferma sa de pe insula Caprera, alături de soția sa și o parte a copiilor săi.