Thursday 19 September 2013

Recapitulare la Limba Română

„Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde...
Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!
Râd în grămadă: flori de nalbă şi albe flori de mărgărint,
De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint,

Atâtea amintiri uitate cad abăute de-o mireasmă
Ca nalba de curat odată eram, şi visuri de argint
Îmi surâdeau cu drag, cum râde lumina-n foi de mărgărint,
Şi dulci treceau zilele toate, şi-arar dureri dădeau ocoale...
Ah, amintirile-s ca fulgii rămaşi uitaţi în cuiburi goale!”
(Dimitrie Anghel, În grădină)

1. Extrageți din text un vers în care să existe eul liric.

2. Extrageți din text o imagine olfactivă si una vizuală.

3. Precizaţi rima, măsura şi ritmul primei strofe.

4. Extrageți din text patru figuri de stil diferite si precizați-le.

5. Extrageți din text trei cuvinte cu diftong și unul cu triftong.

6. Notați vocalele și semivocalele din cuvântul „surâdeau”.

7. Notează sinonime pentru următoarele cuvinte:
miresme=
plăpânde=
blânde=

8. Notează valoarea morfologică și funcția sintactică pentru cuvintele din primul vers.

9. Extrage din text un predicat verbal și unul nominal.

10. Găsește în text două substantive în două cazuri diferite și precizează-le.


11. Precizează în 3-4 rânduri impresiile pe care ți le-au creat versurile.

No comments:

Post a Comment